Rețele Terestre - Protejați-vă dispozitivele mobile cu Bitdefender Mobile Security Rețele Terestre - Protejați-vă dispozitivele mobile cu Bitdefender Mobile Security
Protejați-vă dispozitivele mobile cu Bitdefender Mobile Security
News
760
Protejați-vă dispozitivele mobile cu Bitdefender Mobile Security

Un utilizator informat reprezintă un nivel esențial de securitate. A cunoaște amenințările care pândesc în mediul online este la fel de important ca a rula o soluție de securitate în fundal, iar noul nivel educațional disponibil acum în Bitdefender Mobile Security pentru Android își propune să țină utilizatorii la curent.

Cea mai recentă funcție adăugată la Bitdefender Mobile Security for Android se numește Scam Alert, anunță bitdefender.ro. Este un instrument nou care permite soluției de securitate să scaneze mesajele SMS și link-urile care apar în notificări. Scam Alert alertează utilizatorii atunci când primesc link-uri periculoase și le oferă informații despre cel mai bun plan de acțiune.

Puterea unei funcții precum Scam Alert devine deosebit de evidentă în timpul campaniilor globale care promovează programe malware, cum ar fi Flubot, care se răspândesc de la un dispozitiv la altul prin mesaje SMS. Nu trebuie subestimat faptul că răspândirea unor astfel de amenințări poate fi oprită din timp.

Phishing-ul prin SMS, denumit și Smishing, a prins amploare în ultimii doi ani, chiar dacă mesajele SMS nu mai sunt atât de populare ca înainte. Atacatorii trimit mesaje SMS ce conțin link-uri periculoase care redirecționează utilizatorii către site-uri web de phishing sau încearcă să-i păcălească să instaleze programe malware.

Interesele atacatorilor nu sunt întotdeauna clare. Uneori un link poate trimite potențiala victimă către un site web de phishing, dar acesta este cel mai fericit scenariu. Un link periculos poate redirecționa un utilizator către un site web care declanșează descărcarea unei aplicații periculoase în anumite situații. Campaniile de smishing continuă să evolueze și să evite, dacă este posibil, soluțiile de securitate.

O astfel de campanie este Flubot care reapare ocazional, operatorii săi profitând de evenimentele curente și modificând mesajele în concordanță cu acestea pentru a atinge coardele sensibile ale victimelor. Acestea sunt întrebate dacă apar într-un videoclip, li se spune că au un mesaj audio sau că vor pierde un pachet etc.

Dacă un utilizator Bitdefender Mobile Security primește un astfel de mesaj, noua funcție Scam Alert îl informează că link-ul primit este periculos și că în niciun caz nu trebuie să îl deschidă.

Noul nivel educațional oferă informații suplimentare, prezentându-le utilizatorilor detalii despre riscuri și informații despre prejudiciile pe care le-ar fi putut suferi dacă ar fi accesat link-ul, împreună cu sfaturi pentru a reduce riscul de a fi vizați în viitor.

Funcția Scam Alert este cât se poate de necesară, mai ales acum că aceste tipuri de amenințări au devenit atât de comune. Infractorii încearcă în mod constant să-și actualizeze programele malware și tacticile și să conceapă noi amenințări. Pentru a dispune de cea mai bună protecție, utilizatorii trebuie să fie bine informați, iar nivelul educațional este un pas suplimentar către acest atingerea acestui obiectiv.

Amintim că magazinul nostru online pune la dispoziția tuturor celor preocupați de securitatea cibernetică o suită vastă de soluții de securitate, inclusiv Bitdefender Mobile Security pentru dispozitive Android și iOS.